Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat în anul 1996 “Recomandarea 1296” cu privire la “Carta europeană a Spațiului Rural”, document care face referire la amenajarea teritoriului pe care o definește ca “expresie spațială a politicilor economice, sociale, culturale și ecologice”. Într-o accepțiune mai largă, prin intermediul acestui document internațional, comunitatea europeană își exprimă dorința de a se implica legislativ, sistematic și eficient, în protejarea și conservarea spațiului rural. Scopul acestei politici unitare este de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață și muncă în zonele rurale, concomitent cu protecția mediului natural și conservarea tradițiilor culturale.
Carta aduce și precizări terminologice definind “spațiul rural” ca fiind o “entitate distinctă” față de spațiul urban, delimitând o zonă interioară, cuprinzând inclusiv satele și micile orașe, în care o mare parte a terenurilor este utilizată pentru agricultură, silvicultură, acvacultură și pescuit. Activitățile economice și culturale din acest areal fac parte integrantă din spațiul rural în sensul definiției Cartei.
Amenajarea teritoriului, în sensul Cartei Europene a Spațiului Rural, este concepută ca “disciplină științifică, o tehnică administrativă și o politică elaborată ca o apropiere interdisciplinară și globală, care are drept scop o dezvoltare echilibrată a regiunilor si o organizare fizică a spațiului conform unor concepții directoare”.
Instrumentele juridice ale Consiliului Europei care au stat la baza Recomandării nr.1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care a adoptat Carta Europeană a Spațiului Rural sunt următoarele :
- Carta socială europeană (Strasbourg, 1961);
- Convenția europeană referitoare la protecția socială a agricultorilor (Starsbourg, 1974);
- Convenția europeană asupra protecției animalelor în crescătorii (Strasbourg, 1976);
- Convenția referitoare la conservarea vieții sălbatice și a mediului natural al Europei (Berna, 1979);
- Convenția cadru europeană asupra cooperării transfrontaliere a colectivităților sau autorităților teritoriale (Madrid, 1980);
- Convenția privind salvgardarea patrimoniului natural al Europei (Granada, 1985);
- Carta europeană a autonomiei locale (Strasbourg, 1985);
- Convenția europeană pentru protecția patrimoniului arheologic (Strasbourg, 1992);
- Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (Strasbourg, 1992);
- Convenția Națiunilor Unite asupra diversității biologice (Rio de Janeiro, 1992).
În virtutea acestui concept, amenajarea teritoriului este marcată de câteva caracteristici, fiecare dintre acestea având rolul de a pune în evidentă complexitatea și necesitatea acestei activități. Amenajarea teritoriului este “democratică” deoarece ia în calcul opțiunile colectivităților locale, facilitând participarea populației și a reprezentanților săi politici la dezbaterea, adoptarea și aplicarea măsurilor proprii acestui domeniu. “Prospectivitatea” este o altă caracteristică a amenajării teritoriului ceea ce înseamnă că analizează tendințele pe termen lung ale fenomenelor care se manifestă în acest domeniu. Este “funcțională” întrucât pornind de la realitățile constituționale ale diferitelor țări, precum și de la particularitățile și tradițiile acestora, se aplică în mod constructiv prin măsuri și acțiuni specifice.
Obiectivele fundamentale ale strategiei regionale, conform prevederilor Cartei Europene a Spațiului Rural, sunt:
- Atenuarea dezechilibrelor teritoriale indezirabile prin sprijinirea dezvoltării regiunilor care au înregistrat decalaje în privința dezvoltării;
- Îmbunătățirea calității vieții prin ameliorarea condițiilor de locuit, muncă, petrecerea timpului liber;
- Construirea de infrastructuri noi pentru zonele rămase în urmă, simultan cu adaptarea celor existente în concordanță cu necesitățile de dezvoltare;
- Conceperea unor politici de protecție mediului care să sprijine conservarea patrimoniului natural, cultural și istoric, în acest sens Carta recomandând “exploatarea rațională și durabilă a resurselor naturale”, ”protejarea peisajului”, “salvgardarea frumuseții și partcularităților spațiului rural”;
- folosirea rațională a teritoriului prin dezvoltarea armonioasă a centrelor urbane și rurale astfel încât să se asigure protecția terenurilor agricole și forestiere.
Obiectivele particulare ale Cartei, pentru zonele cu elemente specifice, acordă atenție deosebită promovării teritoriilor care se individualizează prin trăsături distincte. Zonele cu elemente specifice sunt: regiunile rurale, regiunile urbane, zonele de frontieră, zonele de munte, regiunile de coastă precum și zonele aflate în declin.
Pentru regiunile rurale Carta apreciază că este necesar să se creeze condiții de viață acceptabile, comparabile cu cele din zonele urbane. Toate acestea trebuie astfel ordonate încât să nu aducă prejudicii mediului înconjurător.
Zonele urbane, care cunosc o dezvoltare fără precedent simultan cu o accentuare a poluării, necesită impunerea unor programe de ameliorare a condițiilor de viață. Acestea se referă la ocuparea spațiului, rețeaua stradală și transportul în comun, punerea în aplicare a conceptului de “smart city”, protejarea și punerea în aplicare a patrimoniului arhitectural și cultural-artistic.
În zonele de frontieră este necesar să fie promovate proceduri de cooperare (programe transfrontaliere) privind utilizarea în comun a elementelor de infrastructură. Pentru proiectele din vecinatatea frontierelor este necesar să se facă consultări astfel încât să fie evitate consecințele nefaste pentru mediul statelor vecine. Punerea în comun a capacităților aparținând țărilor vecine pentru construirea unui proiect nou este o altă particularitate evidențiată de Cartă.
În regiunile de munte principalele obiective promovate țintesc conservarea mediului natural prin promovarea unor activități economice care să nu afecteze echilibrul ecologic. Recomandarea este ca turismul să fie principala activitate economică a zonei.
Regiunile de coastă trebuie să beneficieze de o dezvoltare echilibrată și urbanizare coordonată astfel încât impactul asupra mediului să fie cât mai mic. Activitățile principale pentru aceste regiuni trebuie să se axeze pe dezvoltarea transportului maritim și a turismului.
În spiritul Cartei Spațiului Rural, politica regională comunitară la nivelul Uniunii Europene se înscrie pe două direcții majore și anume:
- prevenirea unei supraconcentrări în zonele dezvoltate;
- evitarea unei puternice subutilizări a resurselor în regiunile rămase în urmă.
Cele șase obiective ale strategiei de dezvoltare regională la nivelul Uniunii Europene sunt:
- Promovarea dezvoltării și ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă;
- Facilitarea integrării profesionale a tinerilor în perspectiva reformei politicii agricole comunitare;
- Reconversia zonelor grav afectate de declinul industrial;
- Combaterea șomajului de lungă durată;
- Accelerarea adaptării structurilor agricole specifice;
- Promovarea dezvoltării zonelor rurale, mai ales a celor rămase în urmă.
Este unanim recunoscut faptul că în țările Uniunii Europene (dar și în alte țări de pe continent) nivelul de ruralitate a comunităților locale și a mediului încojurător este grav amenințat. Cauzele acestui fenomen sunt reprezentate de îmbătrânirea populației, plecarea tineretului, lipsa serviciilor absolute necesare pentru îmbunătățirea calității vieții unei populații numeroase, diminuarea activității economice. Realizarea obiectivelor politicii regionale impune o colaborare deplină între autoritățile publice locale și cele comunitare.
Asistăm astfel la o intensificare a preocupărilor pentru dezvoltarea regională, motivarea regăsindu-se în recunoașterea specificului local al problemelor economice și de mediu. Pentru Romania, unde spațiul rural reprezintă covârșitoarea majoritate a suprafeței țării, având o pondere de 93% (media europeană fiind de 85%), dezvoltarea acestui spațiu trebuie să fie punctul forte al politicii agrare a tuturor guvernelor.
Contribuitor – Gheorghe Băcanu
Bibliografie:
- Carta Europeană a Spațiului Rural, 1996
- Mihai Berca – Ingineria și Managementul resurselor pentru dezvoltarea rurală, Editura “Ceres”, București, 2003
- Călin Georgescu – Pentru un ideal comun, Editura Compania, București, 2012
