Un film de promovare a satului Voșlăbeni, realizat de un ghid turistic din Harghita și de o actriță braziliană, a fost lansat oficial, cu prilejul începerii Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.
Corneliu Țepeluș este originar din satul harghitean Voșlăbeni, a trăit mult timp în Canada și SUA, iar de câțiva ani este instructor de schi în timpul iernii și ghid turistic pe timp de vară. Iubitor al locurilor natale, Corneliu a adus în Harghita turiști din toată lumea și a promovat tot timpul frumusețile zonei, cultura și tradițiile de aici.
Pe actrița braziliană Jaqueline Novak, din orașul Curitiba, a întâlnit-o anul trecut, în Poiana Brașov, la schi, și a aflat că este impresionată de Transilvania, de mitul lui Dracula, de legendele locului sau de castele din zonă. Harghiteanul i-a prezentat tinerei actriței o parte a atracțiilor turistice din Transilvania și pentru că i-au plăcut foarte mult Jaqueline a revenit în primăvara acestui an pentru a descoperi locuri, oameni, tradiții, povești. Așa s-a născut ideea de a realiza un film de promovare în Brazilia a satului Voșlăbeni, unde s-a născut Corneliu și care a fascinat-o pe Jaqueline din primul moment.
Intitulat “O zi în Transilvania”, filmul este unul pilot, întrucât cei doi doresc să realizeze, în viitor, un film de promovare în Brazilia a zonei turistice Transilvania.
Comuna Voșlăbeni, formată din satul Voșlăbeni și localitatea Izvoru Mureșului, are aproximativ 2.000 de locuitori, din care 35 la sută sunt maghiari, iar restul români.
sursa: ANT, Agerpres
video: youtube





