Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat, joi, o hotărâre în care constată că România a încălcat dreptul UE, mai precis, legislaţia comunitară de mediu, prin neluarea măsurilor necesare în scopul prevenirii poluării cu praf pe suprafața iazului Boșneag-extindere, aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea SC Moldomin SAMoldova Nouă, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, remis, astăzi, presei.
“Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, împreună cu autoritățile competente în domeniul care face obiectul cauzei — Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională pentru Resurse Minerale — depun toate eforturile pentru implementarea rapidă a unei soluții în ceea ce privește iazul Boșneag-extindere. În acest sens, adaptăm cadrul legislativ pentru a răspunde corespunzător obligațiilor ce decurg din Directiva 2006/21/CE. Urmărim cu atenție procesul de implementare a unei soluții în ceea ce privește iazul Boșneag-extindere și vom demara o analiză menită să clarifice responsabilitatea situației prezente”, se arată în informarea oficială.
Oficialii Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri susțin că vor purta un dialog strâns cu reprezentanții Comisiei Europene, astfel încât să evite declanşarea unei acțiuni în constatarea neexecutării hotărârii pronunțate și impunerea unor sancțiuni pecuniare.
“Precizăm că la acest moment nu se aplică sancțiuni pecuniare. Cauza are ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor consacrate de dreptul UE — și anume art. 4 și 13 alin. (2) din Directiva privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive 2006/21/CE în ceea ce privește iazul Boșneag-extindere”, potrivit comunicării oficiale a Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.
foto: europedirect-tm.ro










