Inteligența unei ciori și culturile agricole

POSTARI ASEMANATOARE

Carta europeană a spațiului rural, document referitor la amenajarea teritoriului

Această pasăre neagră, cenușie, urâtă și zgomotoasă, cu penele ei lucioase și unsuroase, enervantă chiar de la prima vedere…culmea! Este importantă pentru culturile agricole. Vă întrebați de ce? Sau cum este posibil? O familie de ciori devorează pe zi cu ciocul lor negru, dur și conic, cca 40.000 de gângănii. Gândiți-vă!!! Ce ar însemna ca acest număr de gâze să se dubleze perpetuu? Insectele dăunează în proporție de peste 80% culturile. Nu credeți că reproducerea acestor goange ar periclita cu mult mai mult ogoarele? De asemenea, ciorile adună semințele, le cară în pliscurile lor și le depozitează în pământ pentru a-și asigura hrana zilelor negre, participând astfel fără să realizeze la reîmpădurirea suprafețelor aride, cu alte cuvinte, la îmbunătățirea ecosistemului.

Cioara (Corvus corone cornix) aparține familiei Corvidae, din regnul animal clasa Aves și trăiește în sălbăticie cca 10 ani, dar din cauza îmbolnăvirilor, mor mult mai repede. Asociația Ornitologilor din Ontario (SUA) în anul 1998 a evaluat ca fiind cea mai bătrână cioară, una în vârstă de 29 de ani și jumătate, iar pe locul al doilea, una de 14 ani și 7 luni. Sunt povești cu longevitatea acestora de până sau peste 100 de ani! Corvidele sunt într-un număr de peste 120 de specii și au apărut pentru prima oară în urmă cu aproximativ 17 milioane de ani în Miocen, în zonele Australiei și Oceaniei. În afară de Antarctica, America de Sud și Noua Zeelandă, ele sunt răspândite peste tot în lume indiferent de zona geografică, de la câmpie, deltă, deșert, munte până la zonele agricole sau în cele locuite de oameni. În Noua Zeelandă, ea a avut multă vreme statutul de pasăre ocrotită. Știați că aceste păsări se adună prin împrejurimile New York-ului pentru a speria prădătorii? Acolo se întâlnesc cele mai numeroase familii de ciori. În țara noastră, întâlnim doar 8 specii de corvide, și anume: Alunarul (Nucifraga caryocatactes), Cioara griva (Corvus corone cornix), Cioara neagră (Corvus corone corone), Cioara de semănătură (corvus frugilegus), Corbul (Corvus corax), Coțofana (Pica pica), Gaița (Garrulus glandarius glandarius) și Stăncuța (Corvus monedula).

De ce să le acceptăm?!

Pentru că și ele ne acceptă pe noi! Ciorile nu se tem de oameni. S-au învățat să trăiască împreună cu noi, chiar dacă acest habitat comun, ne deranjează! Mai mult decât atât, ne-au învățat și obiceiurile! La Grădinile Zoo ele au studiat și au reținut programul de hrană al animalelor, drept care vin la ora mesei și le fură acestora mâncarea! Ele sunt foarte iscusite și se adaptează oricărei situații. Și nici mofturoase nu sunt ca noi! Mănâncă jumătate de kg pe zi din aproape orice, de la semințe, broaște, șoareci, pui de iepuri până la gunoaie și cadavre. În România, cele mai multe se regăsesc în jurul capitalei și în Câmpia Bărăganului, iar dintre cele opt specii, cele mai des întâlnite sunt ciorile grive și coțofenele. Corbul, cea mai inteligentă corvidă și de două ori mai mare decât o cioară, pe care nici nu o suportă de altfel, este mai rar întâlnit în țara noastră. Rari sunt și alunarii! Corbul comun (Corvus corax) este cea mai mare corvidă cu o lungime de 65 cm și o greutate de 1500 gr, iar la polul opus ca dimensiune se află Gaița (Aphelocama nana), cu o lungime de aproximativ 20 cm și o greutate de 40 gr.

De ce trebuie să apreciem ciorile?

Pentru că după noi, oamenii, ele ne urmează ca inteligență! Corvidele, singurele dintre toate păsările, sunt situate pe locul al doilea ca intelect! Același raport dintre mărimea creierului și volumul corporal îl mai întâlnim la cimpanzei și delfini. De exemplu: coțofana dintre corvide este conștientă de reflexia sa din oglindă! Corbul, învățat, poate număra până la 30! Pe https://www.youtube.com/watch?v=92pSi7rZJ7c puteți vizualiza un corb ce imită sunete și cuvinte. El știe să facă glume și să se joace, ba mai mult, se droghează în mod conștient cu acidul formic degajat de furnicile intrate în agonie, acțiune intitulată ,,myrmecomanie” (,,myrmex” în lb. greacă=furnică). Cum?! Corbul se așază pe mușuroiul furnicilor și pentru a-și obține starea de euforie adună cât mai multe dintre acestea sub aripile sale, apoi le agită frenetic cu intenția clară de a le omorî. Acidul formic degajat de către acestea aflate în letargie, îi induce corvidei starea de beatitudine. El se contorsionează și începe să danseze haotic. După cca 30 min, corbul se scutură, se spală și pleacă în drumul lui. Specialiștii au sesizat că în timp ce se droghează, corvida are o mimică extaziată și ciocul abundă de salivă.

Statistic vorbind, în medie, ciorile ca inteligență egalează mintea unui copil de șapte ani. În studiul fenomenului cauză-efect prin soluționarea unor puzlle-uri, capacitatea intelectuală a unei ciori este comparată cu cea a unui școlar de aproximativ 13 ani. Ele sunt capabile să se folosească de ustensile pentru a-și obține hrana și pot imita din gesturile noastre. Vă prezint doar câteva situații, studiate îndelung de către oamenii de știință:

1. Într-un pahar îngust de sticlă și plin cu apă s-a introdus o bucățică de carne crudă, iar alături s-au așezat niște pietre. Cioara a analizat cu atenție bucata de carne aflată pe fundul paharului și a ajuns la concluzia că, pentru a o ridica la suprafață este util să cufunde pietrele una câte una, dar plecând de la cele mai mari. A realizat astfel, cum poate obține hrana, sigur și rapid! Și nu învățase la școală principiul vechi de peste 2200 de ani, a lui Arhimede! Într-un alt studiu i s-au pus în față tubul de sticlă plin cu apă, o altă bucată de carne, iar alături o sârmă. Corvida a calculat cu atenție și a înțeles că, dacă îndoaie sârma cu ciocul, o poate folosi drept cârlig pentru a agăța carnea atât de mult râvnită.
2. Ciorile sunt mari consumatoare de nuci, în mod special toamna și iarna. Într-un filmuleț pe youtube este prezentată o cioară cățărată pe un fir de telegraf care a analizat cu perseverență zile în șir până în momentul în care a conștientizat că, pentru a sparge o nucă, iar miezul acesteia să rămână întreg, este important să-i dea drumul fructului într-un anume timp și într-o anumită poziție pe autostradă, dar numai sub roțile unei mașini mici! Tirul, a tras ea concluzia după mai multe experiențe, îi face nucii miezul țăndări. Fiecare secundă a deplasării autoturismului și poziționarea în mers a acestuia pe drumul rutier sunt intens studiate de către cioara noastră! Meticulozitatea și determinarea ei sunt de-a dreptul impresionante! Noi mai avem de lucrat la aceste aspecte! Cioara a demonstrat că este mult mai analitică decât noi, oamenii!
3. Ciorile s-au dumirit că prin scoaterea unui cui bătut într-un copac pot găsi o altă sursă de hrană. Pentru a extrage mai ușor larvele din interiorul copacului, ele se ajută de niște bețișoare, fie de unul singur, fie de mai multe, dar pe care le asamblează ca pe o furcă. Corvidele ascut bețigașele cu niște cuțite din pietre sau lemn, ustensile concepute tot de ele, ajutându-se de ciocurile lor rezistente.

Ciorile sunt și haioase atunci când întrebuințează lianele pe post de balansoare, hâțânându-se asemenea copiilor veseli și zglobii din parcuri. Sunt atât de istețe încât pot recunoaște și un om aflat la distanță, mai ales după iris și față. Aceasta este Ceuca/ Jack dow (Corvus Monedula), specie de cioară întâlnită și la noi în țară.

Știați că cioara este devotată trup și suflet familiei sale?

Loialitatea unei ciori o întrece garantat pe a multora dintre noi. De ce?! Această afirmație este demonstrată de ornitologi prin efectuarea unor studii complexe asupra acestor specii de păsări (cca 42 de specii). Ca o paranteză, spre deosebire de această corvidă familistă convinsă, corbul, chiar dacă aparține aceleiași familii, trăiește solitar, ba chiar alungă cioara de pe teritoriul său. Corbii își hrănesc bătrânii neputincioși cu dăruire și respect! Aici, corvidele ne depășesc pe mulți dintre noi! Corbul era folosit pe vremuri în curierat pentru trimiterea scrisorilor. În China și Japonia, corbul este simbolul recunoștinței filiale și mesagerul divin de bun augur, vestitor al victoriei și semn al virtuții războinice. În acest moment, specia Corvus Hawaiiensis este dispărută din sălbăticie, iar altele sunt pe cale de dispariție, precum Corvus Florensis și Corvus Kubaryi. Revenind la ciorile noastre, ele sunt foarte devotate familiei! Corvidele au același partener până la decesul sau intrarea în captivitate a unuia dintre ei. Ele aleg pentru a-și face cuibul copacul cu esență tare, mama clocește cele 3-6 (9) ouă albăstrui sau gri-verzui, timp în care tatăl se ocupă de asigurarea mesei. Tinerii participă alături de tată la hrănirea puilor. Ei părăsesc cuibul după 35-40 de zile dar pot sta și până la 2 luni, așa cum decid părinții. În prima iarnă, puii au penele maronii, ochii albaștri și ciocul roz și zboară în colonii de păsări tinere pentru a-și marca teritorii de hrană proprie. Ei ajung la maturitate la vârsta de doi ani. Legat de aspectul devotamentului corvidelor, acum câțiva ani, am fost părtașă la o secvență parcă desprinsă din filmul ,,Păsările”, a lui Hithcok. Un pui de cioară a rămas ancorat într-un instrument lăsat de unul dintre muncitorii pe care-i avusesem în curte, în acea zi. Fiind cu fata mea în bucătărie, ne-am trezit amândouă într-un zgomot pe care inițial nici nu știam de unde provine. Am ieșit din casă și tot nu înțelegeam ce se întâmplă! Fata mea fun animale, a văzut puiul prins sub unealta zidarului neglijent. Acesta scotea niște sunete atât de stridente că pur și simplu te treceau fiorii! La inițiativa fetei am vrut să salvăm puiul! Pe măsură ce ne apropiam, captivul țipa ritmic și mai ascuțit, agitându-și aripile atât de zgomotos încât mi-a indus starea de teamă. Mi-a părut un luptător care e capabil să își dea și ultima suflare în luptă. Sunetele lui erau acoperite de țipetele amenințătoare ale întregului neam de ciori. Îl înconjuraseră ca un impenetrabil scut, nu ni s-a dat nicio șansă să ne apropiem! Nu mai vorbesc de zgomotul infernal al bătăilor de aripi! În câteva minute, curtea a fost invadată de un număr impresionant de ciori. Amplificarea sunetelor, scurte și ascuțite, zborul agitat și frenetic al unora dintre ele atrăgeau intervenția altor surate! Înfiorător de multe! În acea după-amiază, preț de câteva ore, am retrăit sentimentul vizionării acelui film! Hitcock nu a exagerat! Am abandonat ideea salvării și ne-am ascuns în casă. Am privit pe geam cu durere și spaimă, drama acelui pui de cioară! Atunci mi s-a confirmat loialitatea corvidei! Familia a executat un dans ciudat în jurul puiului mort și l-au jelit o vreme. Păreau că-i vorbesc, se apropiau pe rând de el parcă pentru a-și lua rămas bun pentru ultima oară. L-au tot privit intens cu ochii lor iscoditori și au croncănit îndelung. Apoi într-un târziu s-au ridicat de peste tot, au zburat în cerc frenetic și au dispărut din curtea noastră. Mi-a fost teamă să ies din casă ore bune, pe atunci nu citisem concluzia ornitologilor: în locul unde moare o cioară, familia acesteia nu se mai întoarce niciodată! Din acest motiv, este folosită tehnica punerii unei ciori moarte într-un arac! Bătrânii cunosc acest ritual al morții!

A mâncat cineva carne de cioară? Știați că e comestibilă?

Scriitorul (și gastronom) Radu Anton Roman, în cartea sa, A spus: ,,Carnea de cioară se consuma în trecut în rândul multor comunități țigănești sărace din România”. Dovada este o declarație a unui rrom bătrân, Mai Pampu, care a spus: ,,La Luncanii Ludusului, în vreme de primăvara târzie, facem tocăniță și prăjeală dar și alte bucate tare gustoase din ciori tinere. Nu-i greu să le prinzi, mai rău e că ne vede lumea și ne râde, da’ râde degeaba, că ciorile-s mai curate ca rața ori gâsca”. În aceiași lucrare ,,Bucate, Vinuri și Obiceiuri Românești”, autorul descrie ironia locuitorilor de altă dată din Popești Leordeni, ce numeau ciorile drept ,,porumbei țigănești”. 

În foarte multe restaurante exclusiviste din afara țării noastre, carnea de cioară este foarte apreciată și preferată celei de porc. Ea conține cele mai puține substanțe toxice pentru organismul uman, așa cum demonstrează studiul unor cercetători germani făcut în anul 2005. Aceștia au declarat că are mult mai puține toxine și compuși reziduali decât carnea de porc. În pofida faptului că ne urmează îndeaproape ca inteligență și are carnea sănătoasă, trebuie să ținem cont totuși, cioara este purtătoarea virusului Nilul de Vest, virus de temut, introdus în SUA în anul 1999.

Cioara este considerată înțeleaptă în mitologia greacă dar i se atribuie și termenul de vrăjitoare, aducătoare de nenorociri. În basmele indiene ea este un element pozitiv, stă alături de zeița Kali, la noi se zice că aduce vreme rea sau prevestește moartea. Un stol de ciori este denumit ,,Morder”. Ea aduce beneficii agriculturii, dar în aceiași proporție o poate și afecta, dacă numărul acestora este scăpat de sub control. Din nefericire în momentul de față în România, prin uciderea necontrolată a uliilor porumbari, călători și dunăreni s-a favorizat înmulțirea ciorilor, din care motiv, astăzi, acest inconvenient este acum posibil. Ele ar fi fost optime pentru mediul rural, mai ales că axarea pe o agricultură ecologică presupune excluderea produselor chimice de sinteză. Pentru a îndepărta efectele nedorite, agricultorii pot apela la anumite tehnici de îndepărtare a corvidelor, cum ar fi: semințele să fie înmuiate într-un lichid cu gust dezagreabil pentru ciori sau să se folosească pe terenurile agricole, emițătoare de sunete. Dacă pe suprafețe mici, pe lângă casă, țăranii pot recurge la arac și cioara moartă, pe culturile întinse, fermierii nu pot umbla cu cioara vopsită!

Inteligența lor e atât de mare încât cercetătorii s-au exprimat că: ,,dacă primatele ar dispărea, corbii și ciorile ar prelua puterea Pământului”.