Autorităţile din capitala Franţei au anunţat că pentru a reduce poluarea au luat hotărârea de a interzice tuturor vehiculelor construite înainte de 1997 să mai circule prin marele oraş, informează The Independent.
Această reglementare va afecta în jur de 10% dintre maşinile care circulă prin Paris. Maşinile clasice construite în urmă cu mai mult de 30 de ani, vor fi scutite de aplicarea acestei măsuri.
Restricțiile vor deveni şi mai dure în cursul acestui deceniu, urmând ca până în anul 2020, singurele maşini care vor putea circula în centrul Parisului să fie cel care vor avea maxim 9 ani vechime. În cazul motocicletelor vechimea acceptată va fi de 5 ani, potrivit rapoartelor mass-mediei franceze.
Poluarea aerului, în mare parte cauzată de emisiile autovehiculelor, ucide în fiecare an, în Franţa, circa 48.000 de oameni și aproximativ 3,7 milioane la nivel mondial, potrivit informaţiilor Agenţiei de Sănătate Publică a Franței.
Un raport al Senatului francez din anul 2015, arată că poluarea provoacă bugetului ţării o pagubă anuală în jur a 100 de miliarde euro.
Conducătorii auto care vor ignora interdicția vor primi pentru început amenzi în valoare de 35 euro.
Norvegia intenționează să interzică mașinile pe bază de benzină și motorină din anul 2025, în timp ce mai multe orașe din Europa testează diverse măsuri anti-poluare. Berlin a fost primul oraş care a interzis vehiculelor mai vechi să circule din 2008.
foto: independent.co.uk










