Culturile de legume sunt afectate în general de două specii de musculițe albe: Trialeurodes vaporariorum și Bemisia tabaci. În unele cazuri, Bemisia tabaci poate fi prezentă în culturile de legume sub forma unui biotip B, cunoscut și sub numele de Bemisia argentifolii, cu peste 900 de plante gazda.
Trialeurodes vaporariorum, denumită și “musculița albă de seră”, este un dăunător caracteristic culturilor crescute în sere și solarii.
Bemisia tabaci, denumită și ”musculița cartofului dulce”, creează mari probleme culturilor de legume oriunde apare, printre care se numără:
– pagubele mari provocate prin hrănire de populaţiile numeroase;
– este vector de transmitere a unor virusuri deosebit de periculoase (TYLCV la tomate);
– rezistenţa multor populaţii la unul sau chiar mai multe insecticide, face ineficientă combaterea chimică cu respectivele produse.
Pagubele provocate sunt atât directe – înțeparea și sugerea sucului celular de către nenumărate musculițe duce la micșorarea semnificativă a ritmului de dezvolare și creștere a plantelor afectate, cât și indirecte- reprezentate de transmiterea unor virusuri, caz în care plantele nu mai sunt vindecabile.
Ca și afidele (paduchii de plante), musculița albă secretă cantități mari de glucide, suport pentru apariția fumaginei pe fructe și frunze, calitatea fructelor scăzând considerabil din cauza acestui fenomen, devenind nevandabile.
Apariţia și dezvoltarea fumaginei pe părțile aeriene ale plantelor duce la scăderea și apoi la stoparea totală a capacității fotosintetice a frunzelor; ele se îngălbenesc și se usucă.
Pentru obținerea celor mai bune rezultate se recomandă aplicarea unui complex de măsuri: utilizarea insecticidelor, sterilizarea solului, stabilirea unor asolamente corecte, etc.
În combaterea chimică se recomandă tratamente cu unul din următoarele #insecticide, in dozele omologate pe suprafață:Actara 25 WG, Decis Mega 50 EW, Eforia 045 ZC, Fastac 10 EC, Mospilan 20 SP, Mospilan 20 SG, Movento 100 SC, Pyrinex 48 EC.
sursa, foto: marcoser.ro









