Guvernul României a emis în data de 5 octombrie 2017, HG 717 cu privire la majorarea plafonului de subvenție a motorinei destinate utilizării în agricultură de către fermieri. Suma alocată suplimentar pentru plata ajutorului de stat pentru următoarele 3 luni ale anului 2017 este de 87.500,907 mii lei. Această majorare reprezintă diferența față de suma stabilită anterior în valoare de 349.425,00 mii lei, prevăzută în art. 10, alin (4) din HG 1174/2014. Astfel, se elimină scăderea subvenției față de anul 2016, de 0,30 bani pe litrul de motorină.
Aplicarea accizei reduse la motorina utilizată în agricultură pentru proprietarii sau arendașii de ferme în domeniile vegetal, zootehnie și îmbunătățiri funciare se supune unui nivel stabilit în anumite condiții precizate de către Guvernul României, la solicitarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Programul ,, Ajutoare de Stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții” din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Banii alocați suplimentar vor fi dirijați de către APIA către fermieri, în funcție de solicitările acestora și temeiul lor legal. Diferența de 87.500,907 mii lei aprobată la începutul acestei luni, octombrie, anul 2017 va echilibra neajunsul provocat de vechea sumă alocată, în sensul că cei 349.425,00 mii lei, acordați în luna aprilie 2017 nu au suficienți, motiv pentru care a dus la micșorarea subvenției fermierilor de la 1,7975 lei/litru de motorină din 2016 la 1,4185 lei/litru de motorină până în acest moment. Diferența se face între rata accizei standard stabilită de Lg. 227/2015 și rata accizei reduse. Sumele vor fi distribuite către fermieri, pe fiecare sector în parte, în toate domeniile conform cerințelor stabilite de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și prezentate Guvernului României, respectiv sub forma de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă pentru motorină conform art. 218 din Lg. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Cererile pentru rambursare a plății pentru motorină se depun la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul legal al acestuia. Pentru că nu este stipulat un termen legal, Hot. Guv. nr. 717/5.10.2017 intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, așa cum prevede Constituția.
HG nr. 717 este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din data de 06.10.2017.
Surse: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791/6.X.2017.
Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură










