Condiţiile de mediu din spaţiile protejate sunt favorabile apariţiei şi evoluţiei atacului unor agenţi patogeni printre care se numără şi făinarea castraveţilor. Atacul acestei boli poate diminua producţia din punct de vedere cantitativ şi o depreciază calitativ.
Făinarea castraveţilor este o boală produsă de patogenii: Sphaerotheca fuliginea, Erysiphe orontii, Leveillula curcubitaceum.
Simptomele bolii
Speciile S. fuliginea si E. oronţii atacă toate organele aeriene ale plantelor, în toate fazele de dezvoltare, fiind însă afectate, în mod deosebit frunzele şi vrejii. Pe frunze boala se manifestă pe ambele părţi, mai frecvent ce cea superioară, prin pete albe, cu aspect făinos, iniţial izolate, de dimensiuni mici la început (6-10 mm în diametru), circulare sau neregulate, nedelimitate, răspândite neuniform pe suprafaţa limbului. Pe măsura ce atacul evoluează, petele se extind, confluează, acoperind porţiuni mari sau chiar întreaga frunza. Petele devin făinoase datorită apariţiei la suprafaţa lor a conidoforilor şi conidiilor ciupercii. Frunzele sunt mai sensibile dupa 16-23 de zile de la desfacere, cele tinere sunt aproape imune. Ţesuturile frunzelor din dreptul petelor se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă.
În condiţii favorabile, atacul se manifestă şi pe peţiolii frunzelor, pe cârcei şi pe vreji, printr-o pâslă pulverulentaă albicioasă, care deseori acoperă de jur împrejur aceste organe. Deşi fructele sunt atacate foarte rar, datorită defolierii premature a plantelor, ele rămân de dimensiuni mai reduse, zbârcite, nesuculente.
Într-o faza mai evoluată a bolii, pâsla miceliană de la suprafaţa petelor se observă prezenţa a numeroase punctisoare de culoare galbenă în primele faze, apoi brune-negricioase, periteciile ciupercilor.
Făinarea produsă de specia Leveillula curcubitacearum se aseamănă foarte mult cu mâna castraveţilor. Atacul cauzat de ciuperca L. Curcubitacearum se observă pe frunze sub forma unor pete colţuroase, delimitate de nervuri, de dimensiuni cuprinse între 4-5 mm diametru izolate sau confluente, ajungând până la 25 mm lungime şi 12 mm laţime. Petele sunt dispuse pe întreaga suprafaţa a limbului, în număr mare şi sunt vizibile pe ambele feţe.
În primele faze, petele sunt de culoare galbenă limonie pe faţă superioară (ca şi în cazul manei care se confruntă uşor macroscopic), prezentând pe partea inferioară o eflorescentă albicioasa, uşor vizibilă cu ochiul liber, constituită din conidoforii şi conidiile ciupercii. În condiţii optime, fructificaţiile pot să apară şi pe suprafaţa inferioară a nimbului, fiind însă mai puţin abundente.
În condiţii favorabile dezvoltării ciupercii (temperatura de 18-24 grade C, umiditate atmosferică 75%) petele apar în număr foarte mare, până la 120 pe o singură frunză. Ca urmare a distrugerii ţesuturilor din dreptul petelor, frunzele se usucă.
Condiţii de apariţie a bolii
Făinarea este favorizată de vremea uscată, cu temperaturi de peste 26 grade C. Spre deosebire de mana şi bacterioza, atacul de făinare este frânat de prezenţa picăturilor de apă pe organele plantei.
Măsuri de prevenire
Pentru a reduce la minimum rezerva biologică a agenţilor patogeni ai făinării, se recomandă ca după terminarea recoltării să se adune şi să se distrugă prin ardere toate resturile vegetale, lucrare ce va fi urmată de arătura adâncă.
De asemenea, apariţia atacului poate fi preîntâmpinată printr-o reglare a umidităţii relative în perioade de insolaţie puternică şi aer uscat prin irigarea constantă şi de asemenea, prin efectuarea în timpul zilei a 1-2 aspersii scurte.
Măsuri de combatere
În timpul vegetaţiei se vor aplica tratamente foliare cu urmatoarele fungicide de contact: Thiovit Jet, , Bravo 500 SC, Manoxin M 60, Cabrio Top şi fungicide sistemice: Shavit 25 EC, Topas 100 EC, Ortiva, Score, Bumper 250 CE, Tilt 250 EC, în dozele omologate pe suprafaţă.
sursa, foto: marcoser.ro










