Obiectivul principal al acestui atlas este acela de o oferi un instrument pentru direcţionarea geografică, testarea şi monitorizarea programelor şi a intervenţiilor menite să reducă sărăcia și să promoveze incluziunea socială în comunităţile rurale cu cele mai mari lipsuri din România.
Atlasul prezintă două metodologii complementare. Prima se concentrează pe acele “buzunare” de marginalizare rurală, unde sărăcia este multidimensională şi extrem de accentuată. Cea de-a doua metodologie oferă informaţii suplimentare, concentrându-se nu doar pe comunităţile unde este cea mai mare nevoie de intervenție, ci făcând şi o analiză a locuinţelor din zona rurală şi urbană mică, în căutarea unor posibili “poli de dezvoltare” rurală.
Intervențiile zonale și sectoriale trebuie să fie integrate într-un cadru de dezvoltare participativă a unei comunități pentru a combate eficient segregarea. Pentru perioada de programare 2014-2020, LEADER și Fondul European Maritim și de Pescuit vor pune la dispoziție fonduri pentru dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității în zonele rurale și urbane mici și prin FEDER și FSE fonduri pentru restul de zone urbane. Sprijinul acesta va mări bugetul total disponibil pentru dezvoltare locală și va permite autorităților locale să aibă în vedere o gamă mai largă de intervenții.
Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate din România poate fi găsit aici: goo.gl/FwfHd2
foto: agro-tv.ro










