Mare atentie la reciclarea deseurilor de echipamente electrice si electronice! Reglementările privind fondul de mediu au suferit modificări foarte importante, atât din punctul de vedere al procedurii de administrare, cât şi din punctul de vedere al unor noi contribuţii aplicabile dacă nu se respectă obligaţiile de mediu, se arată în OUG 39/2016, publicată la 1 iulie în Monitorul Oficial.
Ce spune această Ordonanţă:
– În esenţă, actul normativ se adresează operatorilor economici ce pun în piaţă echipamente electrice, electronice şi electrocasnice. Aceştia trebuie să asigure o rată de colectare a deşeurilor din astfel de echipamente de: minim 40% pentru anul 2016; minim 45% pentru perioada 2017 – 2020 şi de minim 65% începand cu anul 2021;
– În acest sens, autorităţile aduc noi măsuri de urmărire a operatorilor economici ce introduc în piaţă aceste echipamente şi impun sancţiuni financiare pentru nerespectarea obligaţiilor de mediu;
– Reţinem introducerea unei contribuţii de 4 lei/kg pentru echipamentele electrice la care nu se îndeplineşte rata de colectare şi reciclare a deşeurilor;
– Pentru unele echipamente electrice, contribuţia este de 20 lei/kg. Menţionam în mod expres că nu se datorează aceste contribuţii dacă sunt îndeplinite obligaţiile de mediu.
Cazurile prevazute de actul normativ cand se datorează aceste contribuţii sunt:
1) de la 01 ianuarie 2017 până la 31 decembrie 2017, pentru diferenţa dintre cantităţile de echipamente electrice şi electronice declarate ca fiind introduse pe piaţa naţională şi cantităţile constatate de Administraţia fondului de mediu ca fiind introduse pe piaţa naţională (cantităţi sustrase la declarare constatate prin inspecţie);
2) de la 01 ianuarie 2018, pentru diferenţele dintre cantităţile de deşeuri de echipamente electrice la care există obligaţia anuală de colectare şi cantităţile efective colectate (diferenţa până la atingerea procentelor amintite sau cantităţile nereciclate);
3) aceeaşi contribuţie se datorează şi de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare, plata făcându-se pentru diferenţele dintre cantităţile de deseuri stabilite prin obiectivele anuale şi cantităţile efectiv colectate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile.
Se păstrează în continuare ca surse de finanţare a fondului de mediu:
a) contribuţia de 3% din veniturile din deşeuri feroase si neferoase, cedate la operatorii economici autorizaţi;
b) contribuţia de 2 lei/kg pentru operatorii economici autorizaţi pentru diferenţele între cantităţile de ambalaje sau anvelope uzate puse în piaţă la care nu s-a îndeplinit obligaţia obiectivelor de valorificare (diferenţa între cantitatea ce trebuia reciclată şi cantitatea efectiv reciclată);
c) suma de 100 lei/tona datorată de autorităţile publice locale ce nu reduc cu 15% deşeurile municipale faţă de anul precedent.
Se recomandă o analiză a actului normativ în contextul OUG nr. 196/2005 privind fondul de mediu pentru a detalia mai exact aplicarea efectivă a ordonanţei. Unele dintre aceste obligaţii de mediu au termen de realizare începand cu 01 ianuarie 2017.
Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta.
foto: infocs.ro










