O revoluție a ”energiei deștepte” ar putea să asigure faptul că Marea Britanie nu suferă de pene de curent, potrivit noului șef al National Grid din Marea Britanie, relatează BBC News.
Nicola Shaw, directorul executiv, spune că progresul tehnologie va reduce necesitatea de a construi centrale electrice în Marea Britanie.
Un “internet al energiei” va permite frigiderelor, mașinilor de spălat rufe și mașinilor de spălat vase să păstreze un echilibru în consumul de energie.
Câțiva comentatori spun că Marea Britanie are nevoie de mai multă energie pe bază de gaz pentru a preveni penele de curent.
Doamna Shaw a fost de acord că este nevoie de mai multe investiții în energie pe bază de gaz, dar a argumentat că între 30% și 50% dintre fuctuațiile de pe rețeaua de energie electrică ar putea fi atenuate de către gospodării și întreprinderi, ajustând cererile lor din orele de vârf.
“Suntem într-un moment de schimbare reală în industria energiei. Dintr-o perspectivă istorică, am creat energie care a fost trimisă la casele oamenilor și la întreprinderile acestora. Acum producem energie în acele locuri – în deosebi prin energie solară.”, spune Nicola Shaw pentru BBC News.
Din ce în ce mai mulți oameni și companii își regleză consumul de energie pentru a folosi mai multă energie când aceasta este mai ieftină, spune doamna Shaw.
“Toate acestea reprezintă o reală revoluție … o revoluție a energiei deștepte care schimbă modul în care privim energia din întreaga țară.”, spune ea.
Această schimbare a fost condusă de oameni și firme de energie, care au stocat energia și au utilizat-o în mod flexibil prin noi software-uri online.
Mutarea către utilizarea energiei flexibile este suportată de către Comisia Națională de Infrastructură. Și progresul în software-ul energetic este descris de către World Energy Council drept cea mai mare schimbare a secolului 21 în ceea ce privește energia – odată cu energia solară.
Prețul va fi pentru consumatori cheia către schimbare, deoarece Marea Britanie se bazează pe cantități tot mai mari de energie regenerabilă intermitentă.
Deja unele firme beneficiază de utilizarea extra a energiei atunci când este mai ieftina, în afara orelor de vârf. Această tendință se răspândește și la gospodării: o firmă din Cornwall oferă un așa numit “tarif soare” care își propune să-i convingă pe gospodari să folosească energia solară ieftină, de exemplu atunci când soarele este pe cer.
Experții în energie spun că în viitor consumatorii vor putea să ceară ca aparatele lor să fie conectate online la rețea.
Orele de vârf
Apoi, un semnal ar putea porni o mașină de spălat, când există energie din belșug de la energia eoliană, sau să oprească un frigider timp de câteva minute.
Profesorul Phil Taylor, profesor specializat în sisteme de energie de la Universitatea Newcastle, spune pentru BBC News: „Oamenii sunt obișnuiți cu ideea de a plăti mai mult pentru a folosi trenurile în timpul orelor de vârf sau să stea mai mult la coadă când folosesc drumurile în orele de vârf. Tehnologia ne permite să aducem această flexibilitate a prețurilor consumatorilor de energie. Nimeni nu va fi forțat să-și lege casa la internetul de energie, dar dacă aleg să-l folosească vor economisi bani, vor evita poluarea și vor salva centralele electrice de necesitatea de a mai fi construite.”
Provocarea pentru National Grid este de a convinge cât mai multe companii să adopte ceea ce este cunoscut sub numele de ”partea de răspuns la cerere”, sau DSR. Unele firme sunt nervoase, altele nu au auzit de aceasta – și modelele de afaceri se schimbă la o viteză amenințătoare.
Foto: www.bbc.com










