Peste 1,9 miliarde de euro, aferente închiderii exercițiului bugetar 2007-2013, au intrat în țară în ultimele opt luni informează Ministerul Fondurilor Europene, MFE, prin intermediul unui comunicat de presă.
Până la sfârșitul acestui an, ministerul de resort estimează că ”România va primi de la Comisia Europeană deconturi în valoare de 539 milioane de euro pentru POSDRU, pentru care Comisia blocase plățile către România, dar pe care am reușit să le deblocăm în luna mai”, a declarat Cristian Ghinea, Ministru al Fondurilor Europene (MFE).
Tot în acest an, MFE va transmite următoarele proiecte majore spre aprobare Comisiei Europene:
• Reabilitarea liniei de cale ferată Simeria – Km. 614 – cca. 1,5 mld. euro
• Metrou: M6 1 Mai – Otopeni – cca. 350 mil. euro
• 10 proiecte de infrastructură de apă și apă uzată în valoare de cca 1,5 mld. euro (Alba, Hunedoara – Valea Jiului, Vrancea, RAJA- Constanța, Satu-Mare, Ilfov, Galați, Suceava, Turda-Câmpia Turzii, Cluj -Sălaj)
• 1 proiect de eroziune costieră (etapa a II-a) – 220 mil. Euro, mai arată sursa citată.
De asemenea, în luna mai a acestui an, România a demarat absorbția pentru actuala perioadă de programare (2014-2020). Primele plăți de la Comisie sunt în valoare de 57 de milioane de euro, se mai arată în comunicatul remis presei.
În prezent, sunt lansate ghiduri pentru 12,2 miliarde de euro. Dacă ieste inclusă și dezvoltarea rurală, valoarea atinge 14,9 miliarde euro pentru 2014-2020. „Pe scurt: în acest moment primim proiecte pentru 44,99% din fondurile structurale şi de investiţii”, a precizat Ghinea.
foto: jurnaluldeilfov.ro










