Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut o intervenție cu privire la ”înverzire”, la Bruxelles, la cea de a 3481-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit). Anul 2015 a fost primul an de punere în aplicare deplină a noii PAC, reprezentând o perioadă esențială de verificare a aplicabilității prevederilor comunitare și naționale pentru fermierii români și administrație.
”Din experiența dobândită rezultă necesitatea simplificării, iar înverzirea cu siguranță poate fi adaptată la situațiile specifice din statele membre, oferind flexibilitate în implementare. Esențială este reducerea poverii administrative și a unor efecte nedorite asupra potențialului de producție fără a ne abate de la obiectivul de mediu al înverzirii. O simplificare a înverzirii începând cu anul 2017 este binevenită și salutăm munca depusă de Comisie, însă considerăm că experții noștri trebuie să aibă posibilitatea să analizeze cu atenție propunerile pentru a nu avea un efect contrar”, a afirmat ministrul Achim Irimescu în acest context.
”Înverzirea” este una din inovațiile introduse în sistemul plăților directe pentru PAC 2014-2020. Scopul acesteia este să recompenseze fermierii pentru adoptarea și menținerea unei abordări durabile a utilizării terenurilor agricole și pentru păstrarea resurselor naturale prin adoptarea de practici care contribuie la atingerea țintelor UE de mediu și climă. Plata pentru practicile benefice pentru mediu și climă, așa-zisa înverzire, a fost extrem de atractivă pentru producătorii agricoli având în vedere că suma primită pe hectar este de 59,12 euro.
Achim Irimescu a participat, în 18 iulie 2016, alături de miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, la Bruxelles, la cea de a 3481-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit). Pe ordinea de zi au fost incluse dezbateri pe teme ce vizează simplificarea Politicii Agricole Comune şi o evaluare din partea Comisiei Europene a primului an de aplicare a „înverzirii” şi a fost adoptat un pachet de măsuri de sprijin pentru sectoarele aflate în dificultate.
În cadrul reuniunii, Comisarul Phil Hogan a prezentat un pachet pentru sectorul laptelui aflat în criză – lăsând flexibilitate statelor membre pentru a distribui ajutorul şi către alte sectoare. Suma de 500 milioane de euro a fost împărţită în două, după cum urmează – 350 milioane de euro pentru a redresa problemele din sector şi 150 milioane pentru a permite statelor membre să reducă voluntar producţia de lapte.
foto: MADR










