România se pregăteşte de curăţenie naţională. Startul va fi dat în cadrul campaniei “Let’s Do It România!”, care va ave loc în data de 24 septembrie.
“În 24 septembrie va fi Ziua Națională de Curățenie, iar mișcare va ajunge și în Republica Moldova. Este un lucru pe care l-am făcut încă din 2011, când mișcarea a ajuns și în Republica Moldova. Noutatea din acest an este că “Let’s Do It România!” se întâmplă pentru prima dată cu mai multe ministere, iar Ministerul Mediului este ministerul-cheie. Am găsit o deschidere pentru soluția de rezolvare a problematicii deșeurilor în România. Împreună, trebuie să ne asumăm rolul referitor la deșeuri. Cred că a venit momentul să nu mai considerăm deșeul numai pe post de gunoi, ci pe post de resursă și pot crea locuri de muncă, dezvoltare economică locală etc. Avem sprijinul Ministerului Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Ministerul Transporturilor. România are nevoie de o astfel de campanie“, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, Andrei Coșuleanu, director executiv al campaniei “Let’s Do It România!”.
Cei care doresc că participe la această acţiune se pot înscrie începând cu 1 august. Potrivit datelor oficiale, în cei șapte ani de existență, numărul voluntarilor care au participat la aceste acţiuni a ajuns la 1,2 milioane.
“Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat din România, fiind parte din comunitatea internațională “Let’s Do It, World!”.
Directorul executiv al campaniei “Let’s Do It România!”, Andrei Coșuleanu, a mai anunţat în cadrul conferinţei de presă de astăzi, că în luna septembrie va fi demarată prima campanie națională de colectare a hainelor, rechizitelor, “orice nefolositor pentru oameni, dar pe care nu le vom arunca la gunoi”.
“Această campanie se adresează celor care vor să doneze resursele pe care nu le mai folosesc altor oameni care au nevoie de ele”, a declarat Andrei Coșuleanu.
foto: punctul.ro










